Ședința CTE din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru avizarea opțiunii de închidere a depozitului de deșeuri industriale periculoase de fosfogips Sofert, Bacău

Data publicarii : 15 Jan 2024

COMUNICAT DE PRESĂ                                                                               București, 12 ianuarie 2024

În această dimineață, la sediul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut loc ședința de avizare în Comisia Tehnico-Economică (CTE) a proiectului Închidere și reabilitare depozit de deșeuri industriale periculoase de fosfogips Sofert Bacău, beneficiar Administrația Fondului pentru Mediu”.

Membrii CTE au avizat opțiunea 1- închiderea conformă a depozitului de deșeuri periculoase Sofert Bacău, suprafață de 159.436 mp, cu valoare totală a investiției de 377 de milioane de lei. Durata de execuție este de 24 de luni de la data de emitere a ordinului de începere a lucrărilor.

Opțiunea 1 prevede închiderea depozitului in-situ, în conformitate cu cerințele legale în vigoare, respectarea Normativului tehnic din 26 noiembrie 2004 și a Ordonanței nr 2 din 11 august 2021 privind depozitarea deșeurilor.

Aceasta înseamnă ecologizarea corpului haldei de fosfogips, prin următoarele categorii de lucrări: sistematizare deșeuri, realizare strat de impermeabilizare, realizare strat de drenaj pluvial, execuție strat de recultivare și înierbări, lucrări conexe de colectare și evacuare a apei pluviale, rampe tehnologice perimetrale și rampe tehnologice de acces, împrejmuire și plantație perimetrală, lucrări de monitorizare.

România are obligația de închidere a depozitului de deșeuri industriale periculoase din județul Bacău, în vederea conformării cu prevederile acquis-ului european şi cu angajamentele asumate pentru sectorul de mediu. Pentru realizarea investiției de închidere a depozitului de deșeuri industriale neconforme a fost necesară, în prealabil, trecerea terenului aferent în proprietatea statului și în administrarea Administrației Fondului pentru Mediu.

Termenul estimat pentru închiderea depozitului este anul 2027. Soluţia de reabilitare a depozitului de fosfogips are ca obiectiv principal reducerea mobilităţii contaminanţilor existenţi pe amplasament pentru a proteja situl în vederea încadrării acestuia în peisajul natural, cu protecţia factorilor de mediu, apă, aer, sol şi subsol. Pe suprafaţa acestui sit ecologizat nu se va desfăşura în viitor nicio activitate, perimetrul haldei urmând a fi îngrădit şi pus sub observaţie pe o perioadă de 30 de ani.

Există în România 31 de depozite de deșeuri industriale periculoase și nepericuloase din cauza cărora plătim amenzi. Pentru depozitul de deșeuri industriale periculoase de fosfogips Sofert Bacău, care se întinde pe 16 hectare, plătim 600 de euro pe zi. Mă bucur că am reușit astăzi să identificăm soluția cea mai bună pentru ecologizarea acestuia. Ceea ce înseamnă că acesta nu va mai polua iar statul român va plăti mai puține penalități. După ce vom duce la bun sfârșit acest proiect sunt convins că Bacăul va deveni un exemplu de bună practică pentru celelalte 30 de depozite ce urmează a fi ecologizate”, a spus ministrul Mircea Fechet.

Curtea de Justiţie a UE a decis la data de 14 decembrie 2023 sancționarea României cu o amendă de 1,5 milioane de euro și penalități zilnice de 600 de euro/zi pentru întârzierea închiderii depozitelor de deșeuri neconforme. România mai are de închis și ecologizat 31 de astfel de depozite.

La data de 10 august 2023, Guvernul României a aprobat un nou Plan de acțiune pentru închiderea celor 31 de depozite rămase neconforme: 1 depozit de deșeuri municipale, 20 de depozite de deșeuri industriale periculoase și 10 depozite de deșeuri industriale nepericuloase.

 

Direcția Comunicare