La Brașov, a fost inaugurat al treilea centru SGR de numărare și sortare a ambalajelor

Data publicarii : 09 Apr 2024

Ministrul Mircea Fechet a participat, la data de 1 aprilie, la Brașov, la inaugurarea celui de-al treilea centru de numărare și sortare a ambalajelor din cadrul Sistemului de Garanție – Returnare (SGR).

Noul centru Returo este localizat în centrul industrial VGP Park din Brașov și va crea, în primă fază, 40 de locuri de muncă verzi. Acesta se alătură celorlalte două centre deschise în comuna Bonțida, județul Cluj, și în comuna Giarmata, județul Timiș.

„Astăzi, putem spune că Sistemul Garanție-Returnare a schimbat viața tuturor românilor. Când vorbim despre SGR, vorbim și despre astfel de locuri precum cel de aici și nu ne referim doar la miliardele de PET-uri, de sticle sau de doze de aluminiu, ne referim la investiții, ne referim la locuri de muncă. Sistemul Garanție-Returnare înregistrează un progres fantastic. Nu pot decât să mă bucur când aud că, în anumite zile, se colectează peste 3 milioane de ambalaje, deoarece asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Cu toate acestea, trebuie să nu uităm că sistemul este obligat să țină pasul astfel încât capacitatea de preluare a ambalajelor de la comercianți să crească pentru a face față volumului tot mai mare de amabalaje ridicate de la micii comercianți, din HORECA, din sectorul de alimentație publică”, a declarat Mircea Fechet.

La eveniment au participat Mihaela Frăsineanu, consilier de stat în Cancelaria Prim-ministrului, Adrian Ioan Veştea - ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, secretarul de stat, Ionuț Sorin Banciu, și Gemma Webb, CEO, președinte al directoratului companiei RetuRO SGR.