•    Dezbateri SNDD - Foto
  •    Bannere SNDD
  • Ministerul Mediului

    Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila

    In dorinta de progres si crestere economica cu orice pret, omul a uitat, adesea, ca este si parte a sistemului natural, intervenind, uneori, peste capacitatea de suport a acestuia. Astfel, au aparut dezechilibre ale caror efecte deja se simt, preocuparile la nivel mondial fiind tot mai accentuate in directia contracararii acestor efecte.

    Dezvoltarea durabila poate fi privita ca o adaptare a societatii si a economiei la marile probleme cu care omenirea se confrunta in prezent: schimbarile climatice, criza de apa, seceta, desertificarea, epuizarea unor resurse, deseurile, pierderea biodiversitatii, cresterea populatiei, saracia, migratia etc. Pentru preintampinarea, contracararea si eliminarea repercursiunilor acestora si pentru asigurarea dezvoltarii economice, progresului social si dezvoltarii umane sunt necesare initierea si sustinerea unor actiuni concrete, sintetizate in obiective specifice si masurabile, ce fac obiectul Strategiilor nationale pentru dezvoltare durabila.

    Pentru ca societatea sa se poata adapta au fost elaborate strategii nationale, cu obiective ce se vor concretiza in actiuni ce vor rezolva in viitor problemele cu care societatea noastra se confrunta in prezent.

    Incepand cu noiembrie 2008, România are o noua Strategie Nationala pentru Dezvoltare Durabila, elementul definitoriu al acesteia fiind racordarea deplina a tarii noastre la o noua filosofie a dezvoltarii, proprie Uniunii Europene si larg impartasita pe plan mondial – cea a dezvoltarii durabile.

    Se porneste de la constatarea ca, la sfarsitul primului deceniu al secolului XXI, dupa o tranzitie prelungita si traumatizanta la democratia pluralista si economia de piata, România mai are de recuperat decalaje considerabile fata de celelalte state membre ale Uniunii Europene, simultan cu insusirea si transpunerea in practica a principiilor si practicilor dezvoltarii durabile in contextul globalizarii. Cu toate progresele realizate in ultimii ani, este o realitate ca România are inca o economie bazata pe consumul intensiv de resurse, o societate si o administratie aflate inca in cautarea unei viziuni unitare si un capital natural afectat de riscul unor deteriorari ce pot deveni ireversibile.

    Prezenta Strategie stabileste obiective concrete pentru trecerea, intr-un interval de timp rezonabil si realist, la modelul de dezvoltare generator de valoare adaugata inalta, propulsat de interesul pentru cunoastere si inovare, orientat spre imbunatatirea continua a calitatii vietii oamenilor si a relatiilor dintre ei în armonie cu mediul natural.

    Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila a României Orizonturi 2013-2020-2030
    (Arhiva WinRAR, 40.9 Mb)

    National Sustainable Development Strategy Romania 2013-2020-2030
    (WinRAR Archive, 41.5 Mb)

    Persoanele de contact din cadrul MMDD sunt:
    - d-na Luminita Ghita    luminita.ghita@mmediu.ro
    - d-na Nicoleta Dobre    nicoleta.dobre@mmediu.ro

    Telefon: 021 311 71 54


    www.ncsd.ro

    © copyright 2008-2009
    Ministerul Mediului