Aerul este factorul de mediu care constituie cel mai rapid suport ce favorizează transportul poluanţilor în mediu.
Poluarea aerului are multe şi semnificative efecte adverse asupra sănătăţii populaţiei şi poate provoca daune florei şi faunei în general.
Din aceste motive acordăm o atenţie deosebită activităţii de supraveghere şi de îmbunătăţire a calităţii aerului.
Calitatea aerului este determinată de emisiile în aer provenite de la sursele staţionare şi sursele mobile (traficul rutier), cu preponderenţă în marile oraşe, precum şi de transportul poluanţilor la lungă distanţă.
Respectând criteriile de clasificare impuse de Uniunea Europeană, pe teritoriul României, în cadrul Sistemului naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului, au fost stabilite 11 aglomerări pentru evaluarea şi gestionarea calităţii aerului, respectiv: Bucureşti, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Constanţa, Brăila - Galaţi, Iaşi, Baia Mare, Cluj Napoca, Timişoara şi Braşov şi 8 zone pentru gestionarea calităţii aerului conform prevederilor OM nr. 745/2002.
Strategia naţională privind protecţia atmosferei
aprobat prin HG nr. 586/2004, are ca scop asigurarea cadrului organizatoric, instituţional şi legal de cooperare a autorităţilor şi instituţiilor publice cu competente în domeniul protecţiei atmosferei şi al evaluării şi gestionării calităţii aerului pe teritoriul României.
Obiectivul general al strategiei este protejarea sănătăţii oamenilor şi a mediului înconjurător, iar principalele obiective sunt:
Obiectivul general al strategiei este protejarea sănătăţii oamenilor şi a mediului înconjurător, iar principalele obiective sunt:
- menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care aceasta se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;
- îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător acolo unde aceasta nu se încadrează în limitele prevazute de normele în vigoare;
- adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminare a efectelor negative asupra mediului (inclusiv în context transfrontier);
- îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte şi participarea la cooperarea internaţională în domeniu.
Strategia implică derularea de acţiuni la diferite niveluri de competenţă şi decizie a autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul protecţiei atmosferei, în acest sens, fiind implicate următoarele autorităţi publice centrale pentru: protecţia mediului, industrie, sănătate, transport, administraţie publică; autorităţile regionale şi teritoriale pentru protecţia mediului precum şi primăriile şi consiliile locale.
Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei
aprobat prin HG nr. 738/2004, stabileste măsuri care trebuie întreprinse în vederea atingerii obiectivelor-cheie ale Strategiei naţionale pentru protecţia atmosferei. Realizarea acţiunilor implică obligaţii şi din partea titularilor activităţilor care deţin surse de emisie a poluanţilor atmosferice.
Sistemul naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului (SNEGICA)
aprobat prin HG nr. 586/2004, are ca scop asigurarea cadrului organizatoric, instituţional şi legal de cooperare a autorităţilor şi instituţiilor publice cu competenţe în domeniul protecţiei atmosferei şi al evaluării şi gestionării calităţii aerului pe teritoriul României.
- Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului (SNMCA) şi
- Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici (SNIEPA).
Informaţiile furnizate de cele două subsisteme SNMCA şi SNIEPA sunt integrate de Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului (CECA) în conformitate cu cerinţele naţionale şi internaţionale în domeniul evaluării şi gestionării calităţii aerului.
Reteaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului
Web-page: www.calitateaer.ro
Directive europene din domeniul calităţii aerului
- Directiva Consiliului nr. 96/62/CE privind evaluarea şi gestionarea calităţii aerului înconjurator (Directiva-cadru);
- Directiva Consiliului nr. 1999/30/EC privind valorile limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot, pulberile în suspensie şi plumbul din aerul înconjurător (Directiva fiică 1);
- Directiva 2000/69/EC privind valorile limită pentru benzen şi monoxidul de carbon din aerul înconjurător (Directiva fiică 2);
- Directiva 2002/3/EC privind ozonul din aerul înconjurător (Directiva fiică 3);
- Directiva 2004/107/EC privind arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul şi hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător (Directiva fiică 4);
Directivele au fost transpuse în legislaţia naţională printr-o serie de acte normative