26 iunie 2010
Ziua Internaţională a Dunării sărbătorită la Uzlina
Festivalul D’ale Gurii Dunării:
O alternativă viabilă pentru valorificarea tradiţiilor gastronomice şi culturale deltaice
Anul acesta, Ziua Internaţională a Dunării a fost sărbătorită la cea de-a doua ediţie a Festivalului Gastronomic şi Etnocultural D’ale Gurii Dunării, care a reunit iubitori de pretutindeni ai Deltei şi membri ai comunităţilor locale, sub sloganul Savuraţi Dunărea şi Delta, eveniment organizat cu sprijinul ICPDR şi Ministerului Mediului şi Pădurilor.
În cadrul festivalului-concurs de tradiţie culinară D’ale Gurii Dunării, bucătari din nouă comunităţi locale (Chilia Veche, Crişan, Isaccea, Jurilovca, Mahmudia, Mila 23, Pardina, Sarichioi, Sulina) s-au întrecut în prepararea de bucate tradiţionale specifice Deltei. Specialităţile pregătite în concurs au fost evaluate de juriul din care au făcut parte Vintilă Mihăilescu – preşedinte, Ivan Patzaichin, Ioana Crăciunescu, Răzvan Cucui şi Dan Turturică.
Cu acest prilej, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta i-a oferit "prietenului Deltei Dunării", Dacian Cioloş, diploma de membru de onoare al asociaţiei pentru încurajarea dezvoltării durabile şi pentru ataşamentul definitiv faţă de cauza conservării şi protejării Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Aceeaşi calitate i-a fost conferită şi profesorului universitar Adrian Gagea pentru colaborarea cu Comandantul Jacques-Yves Cousteau în realizarea filmelor despre Delta Dunării.
De Ziua Dunării, oficialii prezenţi la eveniment au dezbătut probleme ale Dunării în cadrul mesei rotunde cu tema "Avem o Dunăre. Cum procedăm?". Principalele subiecte dezbătute au vizat impactul fondurilor europene asupra dezvoltării durabile, oamenii şi biodiversitatea, calitatea apei.
În acest sens, Secretarul de Stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor, Dan Cârlan, a menţionat faptul că manifestările dedicate Zilei Dunării se desfăşoară în toate statele dunărene, pentru a marca dorinţa comună a acestora de a-şi uni forţele în sprijinul protejării acestui fluviu unic în Europa.
Secretarul de Stat din MMP a precizat: "Avem oportunitatea de a îndeplini obiectivele Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, ce reprezintă o iniţiativă ambiţioasă care are ca obiectiv, din punct de vedere al protecţiei mediului, reducerea poluării în bazinul Dunării şi în Marea Neagră, prin eforturile comune ale statelor din această zonă a Europei. Este însă nevoie de o implicare efectivă, reală, în procesul de implementare a Planului de Management al Bazinului Dunării şi în promovarea acestui amplu document pe paliere cât mai ample, inclusiv în rândul cetăţenilor, este esenţială pentru reuşita punerii în practică a proiectelor viitoare".
În final, Dan Cârlan a subliniat: "Este important, totuşi, să amintim că numai acţiunile guvernamentale nu vor aduce îmbunătăţirea calităţii apei şi a condiţiilor de mediu pentru Dunăre sau afluenţii săi. Fiecare dintre noi poate face câte ceva pentru protecţia ecosistemului care ne susţine. Cu toţii trebuie să ne unim forţele şi să acţionăm pentru conservarea şi refacerea bogăţiei naturale din bazinul Dunării".
Prin finanţarea unor proiecte de dezvoltare pentru comunităţile Deltei, proiectul D’ale Gurii Dunării îşi propune să ofere o alternativă viabilă prin dezvoltarea ecoturismului, în general, şi valorificarea turistică a tradiţiilor gastronomice şi culturale specifice zonei, totul în perfectă armonie cu mediul înconjurător.

Direcţia de Comunicare
Ministerul Mediului şi Pădurilor