02 martie 2010
INFORMARE DE PRESĂ
Ministrul Mediului şi Pădurilor la Remat Holding SRL Ploieşti
Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a efectuat marţi, 2 martie 2010, împreună cu Primul-ministru Emil Boc, o vizită la S.C. Remat Holding Ploieşti, unde sunt colectate autovehiculele în cadrul "Programului Rabla".
Cei doi demnitari s-au deplasat la Ploieşti pentru a urmări cum evoluează Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto national pentru anul 2010 în acest oraş.
László Borbély a anunţat, "având în vedere, că în doar 9 zile am reuşit să colectăm jumătate din numărul maşinilor colectate în 2009, intenţionăm să suplimentăm numărul tichetelor pentru persoane fizice de la 40.000 la 50.000. Cât priveşte persoanele juridice, vom urmări reducerea documentelor necesare pentru participarea în acest program".
Ministrul Mediului şi Pădurilor a mai subliniat, că de la relansarea programului au fost colectate 15.950 de rable, în condiţiile în care s-au tipărit 40.000 de cupoane pentru persoane fizice şi s-au predat către Remat, până acum, 32.600 de cupoane.
În perioada 18 februarie - 02 martie 2010, Administraţia Fondului pentru Mediu a distribuit Remat-urilor din judeţul Prahova un număr de 1000 tichete, şi totodată, au fost scoase din uz în judeţul 380 maşini vechi.
Direcţia de Comunicare
Ministerul Mediului şi Pădurilor