Situri Contaminate

Descrierea domeniului:

Direcţia Generală Deșeuri, Situri Contaminate și Substanțe Periculoase

Biroul Situri Contaminate îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) aplică strategia şi programul de guvernare în vederea promovării politicilor de mediu în domeniul protecţiei solului, subsolului, şi gestionării siturilor contaminate şi asigură implementarea acestora conform direcţiilor de acţiune;

b) elaborează strategii şi politici de mediu privind protecţia solului, subsolului şi gestionării siturilor contaminate în vederea garantării şi implementării dreptului la un mediu curat şi sănătos cu respectarea principiilor europene de dezvoltare durabilă în comunităţile urbane, precum şi a  cerinţelor şi standardelor europene şi internaţionale în domeniu;

c) elaborează şi promovează Strategia Naţională şi Planul Naţional de Acţiune privind  Gestionarea  Siturilor Contaminate,  precum şi actelor normative subsecvente pentru implementarea acesteia;

d) elaborează şi promovează, potrivit legii, proiecte de acte normative, regulamente, instrucţiuni şi norme tehnice specifice protecţiei solului, subsolului şi gestionării siturilor contaminate;

e) coordonează şi supraveghează respectarea prevederilor privind protecţia solului şi subsolului, gestionarea siturilor contaminate, în colaborare cu celelalte autorităţi competente, potrivit legii;

f) urmăreşte implementarea prevederilor legislaţiei specifice domeniului protecţiei solului, subsolului şi gestionării siturilor contaminate;

g) promovează şi participă la acţiuni specifice de instruire, elaborare de broşuri, manuale în vederea informării publice şi asigurarea dreptului cetăţenilor privind accesul la informaţia de mediu şi participarea la luarea deciziilor de mediu;

h) urmăreşte aplicarea prevederilor şi recomandărilor din acordurile şi convenţiile internaţionale  sau alte documente UE în domeniul protecţiei solului, subsolului şi gestionării siturilor contaminate;

i) colaborează cu structurile interne şi/sau aflate în subordine, coordonare MMSC, sau  alte autorităţi publice centrale şi locale, instituţii, organizaţii economice şi ONG-uri în domeniul protecţiei solului, subsolului şi gestionării siturilor contaminate;

j) propune tematici de cercetare stiinţifică şi studii necesare în domeniul protecţiei solului, subsolului şi gestionării siturilor contaminate;

k) formulează puncte de vedere în domeniul protecţiei solului, subsolului şi gestionării siturilor contaminate, precum şi în domenii conexe;

l) asigură implementarea recomandărilor formulate de Unitatea de Politici Publice şi Managementul Calităţii şi prin raportul de audit.

 

Strategie

Strategia Naţională şi Planului Naţional de Acţiune pentru Gestionarea Siturilor Contaminate din România

Hotărâre privind aprobarea Strategiei Naţionale şi a Planului Naţional pentru gestionarea siturilor contaminate din România

 

Legislație – Situri Contaminate

Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor și al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației nr. 1.423/3.687/2020

Legea nr. 74/2019 privind gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate, publicată în Monitorul Oficial nr. 342 din 03.05.2019- Partea I

OM nr. 184/1997 pentru aprobarea Procedurii de realizare a bilanţurilor de mediu publicat în MO nr. 303 bis  din  6 noiembrie 1997 – Partea I

OM nr. 756/1997 pentru aprobarea Reglementării privind evaluarea poluării mediului publicat în MO nr. 303 bis din  6 noiembrie 1997- Partea I

OM 267_346 _2021 privind metodologia de remediere a siturilor contaminate

Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2012 pentru desemnarea Asociației Române de Mediu 1998 ca organism național în vederea atestării persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități din domeniul gestionării siturilor contaminate, publicat în Monitorul Oficial al României, nr.780, în data de 05.08.2022

 

Ghiduri de bune practici

http://eippcb.jrc.ec.europa.eu/reference/


Vizualizati toate paginile din cadrul Situri Contaminate, ordonate dupa data publicarii:
06 Sep 2022

Lista asociațiilor profesionale desemnate

Nume Asociație Adresa Telefon E-mail Pagina web Asociația Română de Mediu 1998 Bulevardul Vasile Milea (Doina Cornea) nr. 1G, Sector 6, București 0742 157 625 office@asrm.ro www.rex-situri.ro Persoanele fizice sau juridice care doresc atestarea ca experți pentru desfășurarea de activități în domeniul gestionării sit...