Concepte şi principii de Dezvoltare Durabilă

Back Dezvoltare Durabilă Scurt istoric al Dezvoltării Durabile Strategia Naţională a României 2013 – 2020 – 2030 Producţia şi Consumul Durabile Agenda Locală 21 Viziunea pentru Dezvoltare Durabilă Agenda evenimente Informaţii suplimentare

Concepte şi principii de Dezvoltare Durabilă
şi de drept internaţional al mediului

Evaluările periodice ale Conferinţei de la Rio
(+5, +10, +20)

Teoria dezvoltării durabile este relativ nouă şi se află în curs de formare. Conceptul de dezvoltare durabilă s-a conturat într-un moment în care subiectul mediului se afla în prim planul dezbaterilor politice.

Comunitatea internaţională a decis să trateze problemele mediului prin măsuri colective la nivel global, pe care a căutat să le definească şi să le aplice prin intermediul unui cadru internaţional adecvat.

Acest cadru de acţiune la nivel internaţional s-a format în timp şi se află într-o evoluţie dinamică, cuprinzând măsuri legale cu caracter obligatoriu în forma tratatelor sau convenţiilor sau cu caracter neobligatoriu, în forma declaraţiilor, rezoluţiilor sau seturilor de linii directoare şi orientări politice, măsuri instituţionale şi mecanisme de finanţare viabile.

Comunitatea internaţională s-a reunit pentru prima dată în 1972 la Conferinţa de la Stockholm privind Mediul Uman (Stockholm Conference on Human Environment) pentru a dezbate problema mediului global şi a necesităţilor de dezvoltare.

În urma conferinţei au rezultat:

• Declaraţia de la Stockholm, conţinând 26 de principii;
• Planul de Acţiune pentru Mediul Uman, cu trei componente:
• • programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);
  • activităţile pentru managementul mediului;
  • măsurile de sprijin.
• Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (United Nations Environment Programme – UNEP) al cărui Consiliu de Conducere şi Secretariat au fost înfiinţate în decembrie 1972 de Adunarea Generală ONU;
• Fondul voluntar pentru Mediu (Voluntary Environment Found) înfiinţat în ianuarie 1973, în conformitate cu procedurile financiare ONU.

Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru internaţional pentru tratarea problemelor mediului.

Conferinţa a recunoscut că problemele de mediu ale ţărilor industrializate, cum sunt degradarea habitatelor, toxicitatea şi ploile acide nu reprezintă probleme neapărat importante pentru toate ţările, adică strategiile de dezvoltare nu îndeplinesc necesităţile şi priorităţile ţărilor şi comunităţilor celor mai sărace.

Conferinţa a fost însă dominată în principal de problemele de mediu şi a condus la creşterea conştientizării publice în acest domeniu.

De la înfiinţarea sa, în baza recomandărilor Conferinţei de la Stockholm, UNEP a desfăşurat o serie de activităţi pentru a-şi manifesta, în cadrul sistemului ONU, rolul său de catalizator şi coordonator în domeniul mediului.

Activităţile programului pot fi clasificate în două mari grupe:

• orientate pe probleme sectoriale ale factorilor de mediu: poluarea apelor, a aerului şi a solurilor (în special degradarea terenurilor);
• orientate pe probleme globale: ploi acide, epuizarea stratului de ozon, schimbările climatice, defrişarea şi deşertificarea, conservarea biodiversităţii, traficul internaţional de produse şi deşeuri toxice şi periculoase, protejarea mediului în perioadele de conflict armat.

Problemele globale ale mediului au început să devină predominante şi au creat necesitatea iniţierii unor acţiuni suplimentare pentru creşterea conştientizării publice, care să determine comunitatea internaţională să ia în timp util măsuri funcţionale, atât pe plan internaţional cât şi naţional.

Evaluarea efectelor acestor "noi" probleme ale mediului a condus la recunoaşterea faptului că s-a realizat un progres prea redus în integrarea protecţiei mediului în politicile şi activităţile de dezvoltare, respectiv obiectivul consacrat prin principiul 13 al declaraţiei de la Rio nu a fost realizat.

Declaraţia de la Stockholm, Principiul 13

Pentru a realiza un management mai raţional al resurselor, care să conducă astfel la îmbunătăţirea mediului, Statele trebuie să adopte o abordare integrată şi coordonată a planurilor lor de dezvoltare, pentru a asigura că dezvoltarea lor este compatibilă cu necesitatea de a proteja şi îmbunătăţi mediul în beneficiul propriei populaţii.

Necesitatea reorientării eforturilor pentru realizarea obiectivului de integrare s-a concretizat după unsprezece ani de la Conferinţa de la Stockholm, respectiv în 1983, când Naţiunile Unite au înfiinţat Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (World Commission on Environment and Development – WCED) cunoscută sub denumirea de Comisia Brundtland.

Această comisie a elaborat şi publicat în 1987 documentul "Viitorul nostru comun" (Raportul Brundtland), prin care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza celor 40 de capitole ale Agendei 21 şi a celor 27 de principii ale Declaraţiei de la Rio şi care a definit dezvoltarea durabilă ca fiind "dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi".

În iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfăşurat Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea (United Nations Conference on Environment and Development – UNCED) denumită şi "Conferinţa de la Rio", la care s-au reunit 120 de conducători ai statelor lumii.

Cu această ocazie, pe plan internaţional, a fost recunoscută oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economică şi protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă şi s-a afirmat importanţa, în continuă creştere, a dreptului internaţional al mediului, ca mecanism de codificare şi promovare a dezvoltării durabile.

În urma conferinţei au rezultat:

• Declaraţia de la Rio, conţinând 27 de principii;
• Agenda 21, care constituie un plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă cu începere din secolul al XXI-lea, concretizat în 40 de capitole destinate unor domenii de programe specifice, structurate în termenii:
• • bazei de acţiune;
  • obiectivelor de realizat;
  • activităţilor care trebuie efectuate;
  • modalităţilor de implementare.
• Statement of Principles on Forests ("Declaraţia principiilor privind pădurile") – un document fără putere obligatorie, care conţine principiile pentru managementul conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri;
• Organizarea instituţională a Comisiei pentru Dezvoltarea Durabilă (CSD);
• Mecanismul de finanţare pentru implementarea Agendei 21.

Summitul de la Rio a adus cu fermitate pe arena publică problemele de protecţie a mediului şi de dezvoltare. Alături de Agenda 21 şi Declaraţia de la Rio, s-a ajuns la un acord cu privire la două convenţii obligatorii:

• Convenţia privind Diversitatea Biologică (Convention on Biological Diversity CBD) şi
• Convenţia cadru privind Schimbările Climatice.

Summitul de la Rio a generat de asemenea o serie întreagă de reacţii pozitive, incluzând demararea a numeroase iniţiative pentru implementarea Agendei 21 la nivel local şi a reorientării politicii de protecţie a mediului.
În acelaşi an, în multe state s-au înfiinţat comisii naţionale pentru dezvoltarea durabilă şi s-au întocmit strategii pentru dezvoltarea durabilă.

În ciuda acestor consecinţe pozitive, obiectivul global al Agendei 21, care a făcut apel la o schimbare radicală a sistemelor de valori convenţionale dominante existente şi a proceselor instituţionale, nu a putut fi atins.

RIO+5 (1997)
Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la Conferinţa de la Rio
(New York, 1997)

a evidenţiat o serie de deficienţe, legate în particular de echitatea socială şi sărăcie.

Aceste aspecte au fost evidenţiate prin:

• reducerea asistenţei oficiale acordate pentru dezvoltare şi creşterea datoriilor internaţionale;
• eşecul îmbunătăţirii: transferului de tehnologie, construcţiei capacităţilor pentru participare şi dezvoltare;
• eşecul coordonării instituţionale şi
• incapacitatea de a reduce nivelurile excesive de producţie şi de consum.

RIO+10 (2002)
Summitul de la Johannesburg

a făcut apel la ratificarea, întărirea şi implementarea mai fermă a acordurilor şi convenţiilor internaţionale privind mediul şi dezvoltarea.

Summitul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă (World Summit on Sustainable Development – WSSD), care a avut loc la Johannesburg în perioada 26 august – 6 septembrie 2002, a reunit 104 conducători ai statelor lumii şi a avut ca principlale rezultate:

• Declaraţia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă şi
• Planul de implementare a Summitului mondial privind dezvoltarea durabilă (JPOI).

Summitul de la Johannesburg a reafirmat dezvoltarea durabilă ca fiind un element central al agendei internaţioanle şi a dat un nou impuls pentru aplicarea practică a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei şi pentru protecţia mediului.

S-a aprofundat şi întărit înţelegerea conceptului de dezvoltare durabilă, în special prin evidenţiere a importantelor legături dintre sărăcie, mediu şi utilizare a resurselor naturale.

Guvernele au căzut de acord şi au reafirmat un domeniu de obligaţii şi ţinte concrete de acţiune pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Prin Declaraţia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectivă pentru progresul şi întărirea celor trei piloni interdependenţi ai dezvoltării durabile: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială şi protecţia mediului la nivel local, naţional, regional şi global.

Planul de implementare urmăreşte aplicarea de măsuri concrete la toate nivelurile şi întărirea cooperării internaţionale, în baza responsabilităţolor comune dar diferenţiate, exprimate în Principiul 7 al Declaraţiei de la Rio şi integrarea celor trei piloni ai dezvoltării durabile.

În acest sens, eforturile sunt cu precădere axate pe:

• eradicarea sărăciei ;
• modificarea modelelor de producţie şi consum;
• protejarea sănătăţii şi
• protejarea şi managementul bazei de resurse naturale pentru dezvoltarea economică şi socială.

Un important progres l-a constituit sprijinul pentru înfiinţarea unui fond de solidaritate mondială pentru eradicarea sărăciei.
De asemenea, opiniilor societăţii civile li s-a dat o importanţă deosebită, ca recunoaştere a rolului esenţial al societăţii civile în implementarea dezvoltării durabile şi promovarea de parteneriate.

RIO+20 (2012)
Conferinţa ONU privind Dezvoltarea Durabilă – UNCSD

UNCSD este organizată în conformitate cu Rezoluţia Adunării Generale 64/236, adoptată în septembrie 2009. Conferinţa va avea loc în Brazilia, în 2012, cu ocazia celei de a 20-a aniversări din 1992 a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED), la Rio de Janeiro, şi aniversarea a 10 ani din 2002 Summitul mondial privind dezvoltarea durabilă (WSSD) de la Johannesburg.

Obiectivul conferinţei este de a asigura un angajament politic reînnoit pentru dezvoltarea durabilă, evaluarea progreselor realizate până în prezent şi lacunele în punerea în aplicare a rezultatelor principalelor summituri privind dezvoltarea durabilă, precum şi abordarea provocărilor noi şi emergente. În acest scop, accentul se pune pe două teme majore:

• Economia verde, în contextul dezvoltării durabile şi al eradicării sărăciei (trebuie avut în vedere legăturile cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – Millenium Development Goals, MDGs) şi
• Cadrul instituţional pentru dezvoltare durabilă.

Rezultatele negocierilor de la CSD19 – în special cele privind SCP (consumul şi producţia durabile) – sunt de o importanţă majoră pentru conturarea angajamentelor politice ce se vor decide în cadrul UNCSD (Rio+ 20).

Informaţii suplimentare privind CSD19 – a 19-a sesiune a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă
http://www.mmediu.ro/csd19/csd19.htm

Toate aceste conferinţe mondiale au influenţat evoluţia dreptului internaţional al mediului.

Există de asemenea numeroase acorduri bilaterale şi multilaterale care conţin prevederi legate de unul sau mai multe aspecte care vizează protecţia mediului, acoperind probleme de natură:

• subregională;
• regională şi
• globală.

De asemenea, în dreptul internaţional al mediului s-a cristalizat un număr de principii fundamentale pentru protecţia mediului.

Fiind un domeniu relativ nou şi în formare, dreptul şi politica internaţională în domeniul protecţiei mediului evoluează şi pe baza rezoluţiilor şi declaraţiilor unor organizaţii internaţionale, cum sunt UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu), Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau Agenţia Internaţională a Energiei Atomice, care au jucat un rol important în cristalizarea principiilor internaţionale pentru protecţia mediului, deşi de multe ori aceste principii nu sunt obligatorii.

Prin repetare şi practică statală, care vizează încorporarea acestor principii în sistemele legale naţionale, acestea pot deveni obligatorii.

Deşi în prezent statele lumii au abordări diferite faţă de aceste principii, respectiv le consideră a fi principii de drept internaţional în formare sau le recunosc ca fiind principii de drept internaţional, ele stau la baza dezbaterilor actuale pentru luarea deciziilor politice privind protecţia mediului la nivel internaţional, şi capătă o importanţă din ce în ce mai mare pentru problemele legate de comerţ şi mediu.