Prezentare IMA

Scurt istoric

Cel de-al cincilea Program de acţiune privind mediul (1993) a fost elaborat ca principal răspuns al Comunitatii Europene la Summit-ul Pământului de la Rio din 1992 care a invitat comunitatea internaţională la dezvoltarea de noi politici capabile să conducă societatea noastră spre un model de dezvoltare durabilă. Aprobat pe baza principiilor consacrate de la articolul 174 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, prin Rezoluţia Consiliului şi a reprezentanţilor guvernelor statelor membre, reuniţi în cadrul Consiliului din 1 februarie 1993, Programul Comunităţii Europene pentru politici şi acţiuni în domeniul mediului şi al dezvoltării durabile, completat prin Decizia 2179/98/CE, preconizează în special modificări aduse legislaţiei existente privind poluanţii atmosferici.

Acest program a stabilit următoarele obiective pe termen lung privind acidifierea şi calitatea aerului:

-       cantităţile (încărcările) şi nivelurile critice pentru anumiţi poluanţi acidifianţi, cum ar fi dioxidul de sulf (SO2) şi oxizii de azot (NOx), nu trebuie să fie depăşite niciodată;

-       în ceea ce priveşte calitatea aerului, toţi indivizii trebuie să fie protejaţi eficient împotriva riscurilor cunoscute pentru sănătate generate de poluarea aerului.

Ca urmare, în anul 1997 Comisia a publicat Comunicarea Consiliului si a Parlamentului European privind Strategia Comunitară pentru Combaterea Acidifierii – COM (97)88, având printre principalele direcţii de acţiune revizuirea Directivei 88/609/CEE privind limitarea emisiilor în atmosferă ale anumitor poluanţi provenind de la instalaţii de ardere de dimensiuni mari, în scopul reducerii pe termen lung a emisiilor de dioxid de sulf şi de oxizi de azot suficient de mult pentru ca depunerile şi concentraţiile acestor poluanti să coboare sub încărcările şi nivelele critice.

De asemenea, toate statele membre au semnat Protocolul de la Göteborg din 1 decembrie 1999 la Convenţia din 1979 a Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) privind poluarea transfrontalieră a aerului cu consecinţe pe termen lung, în vederea diminuării acidifierii, a eutrofizării şi a concentraţiei de ozon la nivelul solului, protocol care include inter alia angajamentul de a reduce emisiile de dioxid de sulf şi de oxizi de azot.

Prevederi specifice

a) Instalaţiile de ardere autorizate după data de 27 noiembrie 2002 pot funcţiona numai cu respectarea valorilor limită de emisie pentru SO2, NOx şi pulberi stabilite în secţiunea B din anexele III-VII.

b) Instalaţiile de ardere autorizate după 1 iulie 1987 şi înainte de 27 noiembrie 2002, trebuie să respecte valorile limită de emisie (mai puţin stricte) stabilite în secţiunea A din anexele III -VII.

c) Pentru instalaţiile de ardere autorizate înainte de 1 iulie 1987 (numite instalaţii existente) Directiva prevede reducerea semnificativă a emisiilor celor trei poluanţi până la data de 1 ianuarie 2008, prin respectarea valorilor limită de emisie de la punctul a) sau prin includerea într-un plan naţional de reducere a emisiilor anuale totale până la nivele calculate prin aplicarea valorilor limită de emisie menţionate la punctul a).

d) Fără a aduce atingere Directivei 96/61/CE şi Directivei 96.62/CE (înlocuite ulterior prin Directivele 2008/1/CE şi 2008/50/CE) instalaţiile de ardere existente pot fi exceptate de la respectarea valorilor limită de emisie menţionate la punctul a) şi de la includerea în planul naţional de reducere a emisiilor în următoarele condiţii:

-       operatorul unei instalaţii existente se angajează, printr-o declaraţie scrisă înaintată autorităţii competente, să nu utilizeze instalaţia mai mult de 20000 de ore de funcţionare începând cu 1 ianuarie 2008 şi până la 31 decembrie 2015;

-       operatorul are obligaţia de a înainta autorităţii competente în fiecare an evidenţele timpului folosit şi rămas nefolosit din cele 20000 de ore de funcţionare permise.

e) Începând cu 2004 şi pentru fiecare din anii următori, statele membre realizează un inventar al emisiilor de SO2, NOx şi pulberi de la toate instalaţiile de ardere cu o putere termică instalată mai mare de 50 MW. Pentru fiecare instalaţie care funcţionează sub controlul unui operator într-un anumit amplasament, autoritatea competentă trebuie să primească următoarele date:

-       emisiile totale anuale de SO2, NOx şi pulberi (ca total particule în suspensie);

-       întreaga valoare a consumului de energie, în funcţie de puterea calorică netă, defalcată pe cinci categorii de combustibil: biomasă, alţi combustibili solizi, combustibili lichizi, gaz natural, alte gaze.

O dată la trei ani şi în termen de douăsprezece luni de la sfârşitul perioadei de trei ani avută în vedere, Comisia trebuie să primească o sinteză a rezultatelor acestui inventar care să indice separat emisiile de la rafinării. Datele anuale pentru fiecare instalaţie în parte sunt puse la dispoziţia Comisiei la cererea acesteia. Comisia pune la dispoziţia statelor membre o sinteză a comparaţiei dintre şi a evaluării inventarelor naţionale în termen de douăsprezece luni de la primirea inventarelor naţionale.

Începând cu 1 ianuarie 2008, statele membre înaintează Comisiei un raport anual cu privire la instalaţiile existente declarate eligibile în temeiul articolului 4 alineatul (4), alături de înregistrările care indică timpul consumat sau neconsumat permis pentru durata funcţională rămasă pentru aceste instalaţii.