Acasa » Comunicate de presa » Ministrul Rovana Plumb a propus, la Varşovia, definirea unei strategii privind locurile de muncă verzi

Ministrul Rovana Plumb a propus, la Varşovia, definirea unei strategii privind locurile de muncă verzi

[22.11.2013]

    În cadrul Conferinţei ONU privind schimbările climatice, care are loc în această perioadă la Varşovia, ministrul roman al Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a participat, alături de omologii săi din Marea Britanie, Danemarca, Croaţia şi Slovacia, la o discuţie informală cu reprezentanţii Grupului de Creştere Economică Verde (Green Growth Group / GGG).

    Discuţiile s-au concentrat pe viitorul cadru 2030, în domeniul energiei şi schimbărilor climatice, cu accent pe beneficiile pe care acţiunile privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră le vor avea asupra creşterii economice şi a cetăţenilor.

    S-a evidenţiat, de asemenea, rolul pe care îl poate avea GGG în ceea ce priveşte asigurarea unui cadru pentru schimbul de informaţii şi bune practici în implementarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice.

    Ministrul Rovana Plumb a subliniat, în context, importanta definirii unei strategii pentru crearea de locuri de muncă verzi, ca parte a dezvoltării durabile.

    Propunerea ministrului roman a fost primită cu entuziasm de statele membre prezente la dialog.

    Descarca Comunicatul de presa