Prioritățile Președinției finlandeze (PRES FI) în domeniul schimbărilor climatice și protecției mediului (iulie-decembrie 2019)

Data publicarii : 01 Jul 2019

La 1 iulie 2019, Finlanda a preluat, pentru a treia oară, după 1999 și 2006, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene (CONS).

Activitatea PRES FI se înscrie în cadrul stabilit de cele trei Președinții ale CONS (trio), format din România (RO), Finlanda (FI) și Croația (HR). PRES FI va continua activitatea asupra dosarelor legislative aflate în negociere și va demara negocierile pe alte dosare care urmează să fie prezentate de COM conform programului său de lucru.

Descarcă documentul