Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, a participat la Consiliul de Mediu al Uniunii Europene de la Luxemburg

Data publicarii : 06 Jul 2022

Delegația României condusă de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, a participat, la 28 iunie, la reuniunea Consiliului de Mediu al Uniunii Europene de la Luxemburg.
Unul dintre punctele deosebit de importante din agenda întâlnirii a fost pachetul legislativ UE privind tranziția verde.
În aceeași zi, delegația a participat la sesiunea de lucru a Consiliului de Mediu al U.E pe tema Regulamentului european de combatere a defrișărilor și a degradării pădurilor. 
Regulamentul european propune ca produsele care sunt obținute din utilizarea terenurilor defrișate să nu mai poată ajunge pe piața Uniunii Europene. Regulamentul are un rol important în diminuarea impactului schimbarilor climatice și, totodată, în protejarea biodiversității.
Uniunea Europeană lansează acest act normativ important care va diminua impactul consumului european al anumitor produse asupra ecosistemelor forestiere.
 În intervenția sa, ministrul român a arătat că „România susține reducerea la minimum a consumului de produse care au de-a face cu  lanțurile de aprovizionare asociate cu defrișările și degradarea pădurilor. Chiar dacă fenomenul defrișărilor (tăierea completă a pădurilor și transformarea în terenuri agricole) afectează în special zone precum Amazonul și pădurile tropicale, trebuie să ne asigurăm că produsele consumate de noi, în Uniunea Europeană, nu contribuie la defrișări și la degradarea pădurilor la nivel mondial. De asemenea, în tot acest proces, este important ca sistemul de informații pe care Comisia urmează să îl dezvolte, să fie cât mai repede operațional, astfel încât să permită transmiterea de date între sistemele autorităților vamale naționale ”.
Întâlnirea de la Luxemburg  a fost organizată de Președinția franceză a Consiliului UE și a reunit miniștrii mediului din Statele Membre.