Inițiativa Via Transilvanica a devenit un proiect de țară!

Data publicarii : 01 Feb 2023

Ministrul Tánczos Barna și directorul Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, Daniel Nicolaescu, au avut, la 21 decembrie 2022, o întrevedere cu reprezentanții Tășuleasa Social: Alin Useriu  și Tibi Useriu. Aceștia au discutat despre cum putem asigura o protecție adecvată acestui traseu superb.

„Așa cum am promis, sprijin în continuare această inițiativă care promovează turismul prietenos cu mediul, arată cea mai frumoasă zonă a României, Munții Carpați și bogăția culturală din zonele pe care le parcurge. Trebuie să rămână un traseu intact, care să poată fi străbătut şi vara şi iarna, un traseu care să aducă pe aceste meleaguri turişti, care să expună aceste frumuseţi pentru toţi turiştii din ţară şi străinătate. Cred că autoritățile locale și centrale trebuie să-i acorde importanța cuvenită și trebuie să se implice activ în acest proiect. În ianuarie, vom avea întâlniri cu ocoalele silvice și autoritățile locale de pe traseul Via Transilvanica și vom căuta soluții astfel încât să putem arăta comorile naturale ale României în cea mai frumoasă formă”, a declarat ministrul.

Via Transilvanica, o inițiativă care îi aparține lui Alin Ușeriu, președintele organizației Tășuleasa Social, reprezintă un traseu de 1.400 de kilometri care trece prin 400 de localități, 10 județe (Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți) și este împărțit în șapte ținuturi cultural-istorice.

Pornește de la mănăstirea Putna, urmând potecile abrupte ale Bucovinei, ale cărei obcine spectaculoase însoțesc drumețul spre Ținutul de Sus, prin prima poartă a Transilvaniei. Traseul se mai potolește, ajungând pe Valea Mureșului, spre Terra Sicolorum. Arhitectura specifică se schimbă treptat, drumul pătrunzând în Ținutul Sașilor, cu satele specifice și bisericile fortificate. Via Transilvanica merge apoi spre Terra Dacica, iar prin Poarta de Fier a Transilvaniei spre Banatul Montan și până la Dunăre, pe care o întâlnește la Drobeta-Turnu Severin.

Amenajarea traseului a început în 2018, a durat 4 ani și jumătate cu o investiție de 1.6 milioane de euro și cu sprijinul a peste 8.000 de voluntari.